Profesorii nu au voie să ceară părinților contribuții financiare „pentru hârtie igienică, cretă, creioane sau alte rechizite de bază”, transmite Primăria Sfântu Gheorghe într-un comunicat de presă, în care precizează că a alocat banii necesari pentru a putea fi eliminat fondul clasei.
„Instituția a alocat deja o sumă importantă de bani pentru a sprijini școlile în programul lansat anul trecut de înlocuire a fondului clasei şi pentru a acoperi nevoile de bază ale acestora, astfel că profesorii şi conducerea şcolilor nu pot cere părinților hârtie igienică, cretă, creioane sau alte rechizite de bază.
În acest an şcolar, suma a fost deja transferată, în funcție de numărul de elevi din școli. Cu toate acestea, a fost condiționată de utilizarea banilor de către profesori pentru ceea ce este important pentru copii și nu pentru întreținerea instituției, care rămâne în responsabilitatea municipalității.
Unităţile de învăţământ din Sfântu Gheorghe au primit 150 de lei pentru fiecare elev de grădiniță, 100 de lei pentru fiecare copil din clasele 0-IV și 50 de lei pentru fiecare elev din clasele V-XII. În această lună, Primăria a virat deja către unitățile de învățământ din Sfântu Gheorghe suma totală de 812.150 de lei pentru cei 10.112 elevi înscrişi la începutul anului şcolar, bani care vor înlocui fondul clasei”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituției.
De asemenea, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că, în ciuda creșterii prețurilor la energie, municipalitatea va continua să se asigure că nicio școală nu va fi nevoită să facă economii la încălzire. El a precizat că Primăria va continua să plătească facturile de încălzire, nu bugetele instituțiilor.
„Vreau să afirm foarte ferm că mă aștept ca toate școlile, indiferent de starea clădirilor lor, să nu aibă frig în sălile de clasă”, a subliniat primarul.
În ciuda unor zvonuri, municipalitatea nu va impune învățământul online la Sfântu Gheorghe pentru a reduce costurile cu încălzirea. „Dacă există o problemă cu alimentarea cu gaz la nivel național, Guvernul, nu municipalitatea, va lua măsuri pentru educație, care vor fi implementate peste tot în ţară”, potrivit aceleiași surse.