fbpx

Prefectul de Buzău: Cel mai mic rău la acest moment e să mai stăm cel puțin o săptămână online

Daniel Țiclea, prefectul de Buzău, a explicat pentru Educație Privată decizia autorităților ca în toate școlile din municipiul reședință de județ cursurile să se desfășoare, pentru moment, exclusiv online.

Declarația transmisă de prefectul de Buzău către Educație Privată:

„Rămânerea tuturor școlilor din municipiul Buzau în online este un act de solidaritate cu sistemul medical asediat.

La Buzău este un moment extrem de delicat, pentru depășirea căruia avem nevoie de sprijinul tuturor!

Este un act de solidaritate comunitară. Consiliile de administratie sunt formate din cadre didactice, parinti, reprezentanti ai primariei si elevi ( la licee ). Cu toții au înțeles ca cel mai mic rău la acest moment este sa mai stăm cel puțin o săptămână online ! Nu este momentul sa avem nevoie sa mergem la spital!”

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Buzău au anunţat vineri seară, 5 noiembrie 2021, că toate unităţile de învăţământ din municipiul reşedinţă vor rămâne în sistem online toată săptămâna viitoare, relatează ziare.com.

Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ de la nivelul oraşului au luat în considerare când au decis rămânerea în online rata de incidenţă care se înregistrează la acest moment în municipiul Buzău.

Conform datelor de la Direcţia de Sănătate Publică, la nivelul municipiului rata de infectare este vineri 11.09, iar la nivelul judeţului este 7.58, cea mai mare incidenţă fiind în localitatea Cernăteşti- 14.23.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.