Peste 150 de elevi din Statele Unite, în carantină din cauza unui focar de rujeolă

Photo 147313993 © Prostockstudio | Dreamstime.com

Autoritățile sanitare din statul american Carolina de Sud au anunțat că cel puțin 153 de elevi din două școli au fost plasați în carantină pentru o perioadă de trei săptămâni, după ce au fost expuși la virusul rujeolei, relatează ABC News.

Elevii carantinați nu erau vaccinați împotriva rujeolei, au precizat oficialii din domeniul sănătății publice. Cazurile au fost identificate la două instituții de învățământ din comitatul Spartanburg: Global Academy of South Carolina și Fairforest Elementary School.

Focarul local a ajuns la opt cazuri confirmate, în timp ce, la nivelul întregului stat, numărul total al îmbolnăvirilor a urcat la 11 în 2025. Situația din Carolina de Sud face parte dintr-o tendință mai amplă care afectează SUA, unde au fost raportate 1.563 de cazuri de rujeolă de la începutul anului – cel mai mare număr înregistrat din 1992, potrivit datelor Centers for Disease Control and Prevention (CDC).

La nivel național, autoritățile americane au consemnat 44 de focare de rujeolă în acest an, de aproape trei ori mai multe decât în 2024, când au fost raportate 16. Epidemiologii pun această creștere pe seama scăderii ratelor de vaccinare cu serul MMR (rujeolă, oreion, rubeolă).

Dacă înainte de pandemie peste 95% dintre copiii americani de vârstă preșcolară erau vaccinați, procentul a coborât la 92,5% în ultimul an școlar, ceea ce înseamnă că aproximativ 286.000 de copii rămân neprotejați împotriva rujeolei.

Medicii avertizează că rujeola este una dintre cele mai contagioase boli infecțioase și poate duce la complicații grave, în special în rândul copiilor nevaccinați.

În România, specialiștii din domeniul sănătății urmăresc atent evoluția cazurilor de rujeolă, în contextul în care și aici s-au înregistrat în ultimii ani scăderi ale numărului de vaccinări și reapariția unor cazuri de rujeolă în mai multe județe. În județul Neamț, spre exemplu, în luna martie a acestui an, Direcția de Sănătate Publică a raportat 662 de cazuri doar în primele două luni ale anului. Potrivit instituției, peste 80% dintre îmbolnăviri au fost înregistrate la copii. Detalii aici.

Al doilea copil mort în SUA, din cauza epidemiei de rujeolă

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.