fbpx

Patru elevi, eliminați pentru fraudă din prima probă a simulării Evaluării Naționale

Patru elevi au fost eliminați pentru fraudă din proba de limba română de la simularea Evaluării Naționale, informează Ministerul Educației.

Simularea evaluărilor de la finalul ciclurilor gimnazial și liceal (an școlar 2022 – 2023), organizată la nivel național de Ministerul Educaţiei, a început astăzi, 20 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII).

Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 13:00), au fost prezenți 164.009 elevi din cei peste 177.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent. În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 4 elevi.

Simularea EN VIII continuă marți, 21 martie, cu proba scrisă la Matematică, și se încheie miercuri, 22 martie, cu proba scrisă la  Limba și literatura maternă.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi a competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației.

Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, aici.

Rezultatele vor fi comunicate în data de 29 martie 2023 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, aceste note pot fi trecute în catalog.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale.

Alte informații utile sunt publicate în ghidul disponibil aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.