fbpx

Părinții unor elevi din Prahova refuză să îi trimită la școală din cauza unui coleg violent

21 de părinți ai căror copii  sunt în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Ploiești, refuză să îi trimită la școală  din cauza unui coleg violent.

Astăzi, singurul elev care a participat la cursuri este cel al cărui comportament este acuzat de părinții celorlalți elevi.

Conducerea școlii a confirmat situația, relatează Observatorul Prahovean.

21 de elevi, practic întreaga clasă a IV-a A, de la Școala Gimnazială „Elena Doamna”, au absentat în masă și, spun părinții acestora, „forma de grevă va continua până când instituțiile abilitate nu vor găsi soluții pentru rezolvarea acestei situații. Copiii noștri sunt traumatizați. Au fost jigniți, bătuți, unui coleg acest băiat recalcitrant i-a spart dinții din gură”, a declarat pentru Observatorul Prahovean mama unui elev.

Conform sursei citate, directoarea școlii, Ramona Popescu, a precizat că deja au fost anunțate instituțiile abilitate să ia măsuri, inclusiv Protecția Copilului, care trebuie să decidă dacă acest copil „poate fi încadrat în învățământul de masă, cu sau fără însoțitor”.

„Este violent, într-adevăr, iar noi avem scrisoare medicală care atestă faptul că suferă de anumite tulburări. Cu mama și tatăl acestuia nu se poate dialoga, sunt recalcitranți. Există plângeri ale părinților înaintate nouă, ISJPH, DGASCP, dar și Poliției. Sperăm să se rezolve situația cât mai repede, fiindcă nu este corect ca o clasă întreagă să fie privată de dreptul la educație. Astăzi, doamna învățătoare a intrat la ore cu un singur elev, cel problemă”, a precizat directoarea Școlii Gimnaziale „Elena Doamna”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.