Părinții copiilor LGBTQI+ cer dialog cu politicienii români, după o dezinformare a politicienilor și a presei

pexels.com

Părinții copiilor LGBTQI+ din România îi invită pe politicieni la dialog, după ce în spațiul public au circulat informații false potrivit cărora Comisia Europeană ar permite copiilor să își aleagă genul „indiferent de vârstă”. Reacția vine în contextul declarațiilor eurodeputatei PSD Gabriela Firea, care a susținut că executivul european ar intenționa să introducă astfel de prevederi, anunțând totodată că va cere colegilor din Parlamentul European să se opună ratificării Strategiei privind egalitatea persoanelor, potrivit Digi24.

„Vedem cu tristețe cum copiii noștri sunt din nou transformați în teme de scandal politic. Suntem părinți care își iubesc copiii necondiționat, care i-au văzut crescând, descoperindu-se și învățând ce înseamnă curajul de a fi tu însuți”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Grupul Civic „Părinți pentru Drepturi Egale”, împreună cu Accept România.

Reprezentanții grupului spun că sunt deschiși la dialog cu toți politicienii „care s-au declarat îngrijorați” de noua strategie europeană, precizând că în ultimele zile s-au răspândit în mass-media și pe rețelele sociale „informații false și alarmante”.

„Știm că există multă necunoaștere și teamă în jurul acestor subiecte. Dar frica și ignoranța nu pot sta la baza legilor și deciziilor care ne privesc copiii. Copiii noștri nu sunt o amenințare. Nu sunt o ideologie. Sunt oameni — adolescenți și tineri care au nevoie de sprijin, de iubire și de protecție, așa cum are nevoie orice copil”, mai transmit părinții.

Aceștia fac apel la o discuție calmă și bazată pe empatie cu politicienii, pentru a combate dezinformarea și prejudecățile: „Vrem să stăm față în față, să discutăm deschis, cu argumente și cu empatie, despre ce înseamnă să fii părinte al unui copil trans și despre ce înseamnă să trăiești într-o țară în care drepturile fundamentale sunt puse sub semnul întrebării.”

Grupul o invită pe Gabriela Firea „ca de la părinte la părinte, ca de la mamă la mamă”, la un dialog sincer, precizând că Strategia Comisiei Europene nu prevede eliminarea rolului parental.

„Nu e vorba despre ideologie, ci despre realitatea unor adolescenți și tineri care trăiesc zilnic cu frică, rușine și respingere. Ne dorim o Românie în care toți copiii — ai noștri și ai voștri — să fie protejați la fel”, se precizează în scrisoarea deschisă.

Într-o postare publicată pe Facebook, Gabriela Firea a afirmat anterior că inițiativa Comisiei Europene ar fi „un atac la adresa dreptului părintesc și o ignoranță periculoasă a etapei de dezvoltare a copiilor”.

„Sunt mamă și spun un NU categoric ideii aruncate în spațiul public, potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă”, a scris eurodeputata PSD, potrivit Digi24.

În replică, Comisia Europeană a precizat într-un comunicat de presă că Strategia pentru Egalitatea Persoanelor LGBTQI+ 2026–2030 urmărește „protejarea împotriva urii și discriminării, nu impunerea unor schimbări de identitate de gen”. Documentul, adoptat pe 8 octombrie, continuă demersurile începute în 2020 și stabilește trei direcții principale:

– protejarea persoanelor LGBTQI+ împotriva violenței;

– garantarea drepturilor egale și a vieții fără discriminare;

– implicarea societății în promovarea libertății și diversității.

Executivul european subliniază că scopul strategiei este promovarea siguranței și demnității tuturor cetățenilor, amintind că una din patru persoane LGBTQI+ din UE a fost supusă unor forme de violență sau abuz.

Prin apelul lor, părinții copiilor LGBTQI+ din România spun că își doresc „o societate în care nimeni nu este tratat ca o sperietoare sau un țap ispășitor” și în care fiecare copil „se simte în siguranță și respectat”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.