PROIECT/ ISJ-urile trebuie să trimită lista cu școlile propuse pentru reorganizare în anul școlar 2026-2027. Termen: 7 noiembrie

ID 185365741 | Calendar © Nicoelnino | Dreamstime.com

În perioada 3-7 noiembrie 2025, școlile trebuie să trimită la ARACIP și la MEC lista cu școlile propuse pentru reorganizare în anul școlar următor.

Proiectul de calendar pentru reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar în anul școlar 2026-2027 a fost publicat în consultare de Ministerul Educației și Cercetării.

Conform proiectului, în intervalul 3-7 noiembrie au loc următoarele proceduri:

Transmiterea de către inspectoratele școlare la Agenția Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP și spre informare Ministerului Educației și Cercetării a listei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, însoţită de o notă de fundamentare privind motivele care stau la baza procesului de reorganizare propus*.

Se vor avea în vedere cu prioritate următoarele situații:
a) reorganizarea unităților de învățământ care nu îndeplinesc condițiile de funcționare cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 16, alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

b) reorganizarea creșelor cu personalitate juridică pentru care autorităţile administraţiei publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare;

c) transferul drepturilor de organizare și coordonare a creșelor cu personalitate juridică pentru care autorităţile administraţiei publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare, cu minimum 200 de antepreșcolari;

d) arondarea școlilor profesionale cu personalitate juridică la unități de învățământ liceal în vederea aplicării prevederilor art. 248 alin. (17) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.

2. Transmiterea, la Ministerul Educației și Cercetării:
a) a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar particular/confesional, pentru anul școlar 2026-2027, de către persoanele juridice de drept privat fondatoare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar particular, respectiv de către conducerea cultului recunoscut oficial de stat care a participat la înfiinţarea unităților de învățământ preuniversitar confesional, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu*;

b) a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar militar, pentru anul școlar 2026-2027, de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Justiției, după caz*;

c) a listei cu situaţiile divergente intervenite între inspectoratele școlare și autorităţile administraţiei publice locale privind propunerile de reorganizare a unor unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, pentru anul şcolar 2026-2027, însoţită de un raport detaliat care să cuprindă motivele care au condus la acestea, punctul de vedere al inspectoratelor școlare şi cel al autorităţilor administraţiei publice locale în cauză, precum și a propunerilor de reorganizare a unor unități de educație extrașcolară, dacă este cazul*.

 

3. Verificarea și transmiterea de către Ministerul Educației și Cercetării la ARACIP a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar particular/confesional, unități de învățământ preuniversitar militar, pentru anul școlar 2025-2026, în vederea demarării de către ARACIP a procesului de evaluare.

*Prin excepție de la prevederile Metodologiei privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi pentru aprobarea Calendarului activităţilor privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2024 – 2025, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 6799/2023, unitățile de învățământ pot fi supuse procesului de reorganizare prin una dintre operațiunile de fuziune prin absorbție/contopire, divizare urmată de absorbție/constituirea unei noi unități de învățământ și pentru componente organizatorice de tipul structură arondată.

Proiectul poate fi accesat, integral, aici: PO_Calendar_reorganizare_2026-2027

Foto: ID 185365741 | Calendar © Nicoelnino | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.