fbpx

Părinți revoltați la Suceava, după ce elevii au primit uniforme „reciclate” de la altă școală

sursa foto: monitorulsv.ro

Părinții unor elevi din Suceava sunt revoltați pentru că uniformele pe care le-au plătit sunt „reciclate” de la alte școli. Aceștia spun că au fost înșelați de firma la care le-au comandat, după ce au descoperit că sub emblema personalizată de pe uniforme se ascund unele ce aparțin altor unități de învățământ, potrivit Monitorul de Suceava.

Părinții au descoperit cu stupoare că ecusonul personalizat al Școlii Gimnaziale Zvoriștea era cusut peste embleme care aparțin școlilor din Volovăț și din Bănești, Fântânele.

„Măcar dacă aveau bunul-simț să scoată cealaltă emblema și nu știam nimic. Dar vorba aia, dă-i să meargă că noi tăcem”, a scris un părinte pe un grup de Facebook. Altul a completat: „la mine s-a descusut puțin la spălat și când am vrut să văd ce s-a întâmplat, dacă s-a agățat sau nu a fost cusută bine, am văzut că mai era o emblemă și am anunțat colegii din clasă. Când au verificat, mulți dintre ei au văzut că au două embleme.”

Mesaje similare au fost trimise și jurnaliștilor suceveni, un părinte reclamând că a primit o uniformă „reciclată” și acuză o „înșelăciune la achiziționarea uniformelor școlare”.

„Ne-a promis uniforme noi, destul de scumpe. Dar în schimb părinții au primit uniforme de la generațiile trecute”, precizează un părinte.

Contra unei sume între 90 și 130 lei, părinții au primit un tricou polo cu mânecă lungă și unul cu mânecă scurtă. Însă nu doar povestea cu emblema a stârnit revolta părinților, ci și calitatea îndoielnică a articolelor.

„Niște cârpe. Trebuie spălate manual că iese culoarea din ele. Și dacă s-au pătat, nu se mai curăță cu nimic”, „Jalnic și de cea mai joasă speță. Rușine”, „Bătaie de joc! Și nici de calitate nu sunt, deja se scămoșează și iese și culoarea din ea! Și atâția bani!”, spun aceștia.

Contactat telefonic, directorul Gelu Ioan Tomescu a precizat că părinții nu i-au comunicat aceste aspecte, însă va încerca să lămurească situația în zilele următoare, potrivit Monitorul de Suceava.

„Uniformele au fost făcute de o firmă care a cusut și pentru alte școli, poate de aceea acest incident. E o firmă recomandată de părinți”, a menționat directorul Tomescu, adăugând că toți elevii vor purta ținuta reprezentativă, potrivit prevederilor noii legi a educației.

Peste 500 de uniforme au fost comandate pentru elevii școlii din Zvoriștea, atât pentru cei de la ciclul primar, cât și pentru cei de la gimnaziu.

Treninguri și uniforme pentru elevii din Voluntari, ștanțate cu „Instituția Primarului”. Afacere de 100.000 de euro- Buletin de București

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.