Orele s-au scurtat, de la 45 de minute la 40, de luni, în mai multe școli din Gorj, pentru reducerea costurilor cu întreținerea. Decizia a fost aprobată de o parte din consiliile de administrație, potrivit G4Media.
Propunerea a venit de la directorii școlilor, care spun că, în acest fel, vor reduce, atât cât este posibil, consumul de gaze naturale, energie electrică și combustibil solid, acolo unde agentul termic din școli funcționează pe lemne sau cărbune.
Pentru reducerea consumului de energie electrică au fost luate măsuri disperate de către directorii unităților de învățământ, respectiv schimbarea becurilor cu unele cu LED sau chiar deconectarea unor consumatori, potrivit antena3.ro.