


În sistemul de învățământ, indemnizația de hrană va mai fi acordată, de acum încolo, doar angajaților care au salarii mai mici de 6000 de lei.
Noua reglementare a fost aprobată prin ordin de ministru și a fost publciată, astăzi, în Monitorul Oficial.
Ce prevede noul act normativ:
Art. 1. — (1) Pentru personalul din sistemul de învățământ de stat, acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.
(2) Indemnizația de hrană se acordă personalului din sistemul de învățământ de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 lei inclusiv.
Art. 2. — Prevederile prezentului ordin se pun în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026.
Art. 3. — Direcția generală economică din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și unitățile/instituțiile de învățământ de stat duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației nr. 4.441/2024 privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 27 mai 2024.
Ordinul de ministru poate fi accesat integral aici: Monitorul Oficial Partea I nr. 106