fbpx

Oana Pellea anunță închiderea casei memoriale „Amza Pellea”, degradată și ignorată de autorități

foto: zigzagprinromania.com

Actrița Oana Pellea a anunțat închiderea „Casei memoriale Amza Pellea” din municipiul Băilești, județul Dolj, inaugurată ca obiectiv turistic în anul 2008 și vizitată de atunci de mii de turiști din întreaga țară. Într-un mesaj publicat pe Facebook, fiica marelui actor spune cu tristețe că este nevoită să ia această decizie din cauza condițiilor în care se află construcția, ignorată de ani buni de către autoritățile locale și județene.

„Condițiile în care funcționează nu sunt la standardele pe care memoria tatălui meu le merită! Mulțumesc tuturor celor care i-au trecut pragul. Dacă decidenții locali sau județeni își vor manifesta interesul, ceea ce nu au făcut până acum, de a sprijini existența acestei „Case memoriale”, va continua să existe. Dacă nu… decizia îmi aparține în totalitate (casa fiind proprietatea mea). Nu doresc comentarii. Mai ales că majoritatea nu cunosc situația reală din teren. Mulțumesc. Anunțul este făcut pentru toți cei care din iubire față de tată vin din toată țara să calce pragul casei. Îmi cer eu scuze (cu toate că nu sunt deloc responsabilă) de neglijența, nepăsarea sau reaua voință locală. Sper că situația se va remedia și că această Casă Memorială va avea destinul și atenția pe care le merită din partea decidenților locali și județeni”, spune Oana Pellea.

Actrița a menționat că a avut discuții cu Primăria Băilești și a fost de acord cu mult timp în urmă să cedeze proprietatea cu condiția ca autoritățile să aibă grijă de casă și să nu îi schimbe niciodată destinația, însă ar fi obținut doar promisiuni.

„Draga mea Oltenie, e ușor să te mândrești cu «Amza e al nostru, e mândria noastră», când nu faci aproape nimic pentru memoria lui. Există o stradă în Craiova cu numele lui? Nu la periferie cum a decis, penibil, Bucureștiul (o uliță neasfaltată). Nu mă plâng. Nici măcar nu doresc răspuns. Nu reproșez! Memoria lui Amza este dusă mai departe de toată iubirea manifestată de oameni. Vouă, oameni buni, vă mulțumesc; prin iubirea voastră, AMZA e încă viu! Deci: Casa memorială Amza Pellea rămâne închisă”, a adăugat Oana Pellea.

Ardelenii vor muzeu în cinstea lui Amza

Fiica marelui actor mai spune că a primit propuneri din Ardeal pentru a deschide acolo un muzeu care să poarte numele „Amza Pellea” și ia în considerare realizarea acestuia, pentru a face „tot ce pot ca memoria tatălui meu să fie păstrată și promovată așa cum merită! O fac de 40 de ani de când a plecat și o voi face până voi pleca și eu la el”, a conchis actrița.

Casă Memorială de astăzi a fost construită în anul 1908  și deschisă pentru public, ca obiectiv turistic, în anul 2008, la împlinirea a 25 de ani de la moartea actorului şi la 100 de ani de la ridicarea locuinţei. Ambele ceasuri aflate în interior sunt oprite la 7:25, ora la care iubitul actor Amza Pellea a trecut la cele veșnice în 12 decembrie 1983.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.