Povestea sa a început în 2004, când a ajuns aproape întâmplător în Spania, după trei zile de călătorie cu autobuzul din România, potrivit publicației La Voz de Almería, citată de Libertatea. Planul inițial era să petreacă o scurtă vacanță la verișoarele sale și apoi să revină acasă. A decis însă să rămână.
Mirela avea 23 de ani, diplomă de Bacalaureat, nu vorbea limba spaniolă și deținea doar un permis de ședere valabil trei luni. Fără un plan clar, a început să lucreze ca menajeră și îngrijitoare pentru persoane vârstnice, deși în România avusese un loc de muncă într-un birou. Familia nu i-a înțeles decizia, însă pentru Mirela a fost un pas necesar, chiar dacă temporar.
Hotărâtă să nu rămână în aceeași situație, a învățat spaniola autodidact, cu ajutorul dicționarelor și al manualelor de școală primară împrumutate de la o învățătoare. Dimineața muncea, iar după-amiaza studia. În 2009, a început procesul de echivalare a studiilor și a fost nevoită să repete clasa a XII-a, întrucât nu susținuse examenul de admitere la facultate în România. A promovat examenul și a ales să studieze Educația Copilului.
Fără loc la buget, românca a urmat cursurile la distanță și a continuat să lucreze pentru a-și plăti studiile. După absolvire, a obținut primul loc de muncă drept educatoare. Ulterior, s-a înscris la specializarea Educație Socială, tot la Universitatea din Almería. Programul său zilnic era unul epuizant: lucra între orele 9:00 și 17:00, iar seara o dedica studiului. Atunci când nu putea ajunge la cursuri, profesorii îi trimiteau sarcini suplimentare pentru a compensa absențele.
Mirela Ileana Buzică a devenit reprezentant al studenților și a obținut mai multe distincții academice. Profesorul Luis Ortiz a încurajat-o să se implice în cercetare, deschizându-i astfel drumul către doctorat. Admiterea nu a fost ușoară, sute de candidați concurând pentru cele 60 de locuri existente. Deși nu credea că va fi acceptată, a fost admisă cu media 9,5.
Pe parcurs, s-a confruntat și cu remarci descurajatoare legate de originea sa, însă a continuat să creadă în propriile forțe. Timp de trei ani, a lucrat la o teză despre educația incluzivă, citind mii de pagini și dedicându-se constant cercetării.
Astăzi, românca ajunsă în Spania fără să cunoască limba, cu un permis temporar și fără un plan clar, este doctor în Educație „cum laude”, o distincție care încununează ani de muncă academică.
