fbpx

”O nesimțire fără margini!” – Ștefan Pălărie (USR) despre modul în care Legile educației vor fi dezbătute în Senat

Senatorul USR Ștefan Pălărie descrie drept ”o nesimțire fără margini” modul în care dezbaterea Legilor educației a fost gândită la Senat. ”Pur și simplu e imposibil să faci o lege în felul și în halul ăsta”, spune Pălărie.

Explicațiile senatorului USR:

Mineriada în educație continuă. În rolul ciomăgarilor sunt PNL-iștii de la Senat care vor să „termine” cu legile educației în camera Senat în doar 11 zile cu totul. Vorbim de 500 de pagini de text juridic – CINCI SUTE! – care ar trebui amendat în doar trei zile acum (adică în weekendul ăsta), discutat în 2-3 zile săptămâna viitoare și încheiat cu vot la Comisia de raport cel târziu VINERI 19 mai, săptămâna viitoare! Pur și simplu e imposibil să faci o lege în felul și în halul ăsta.

Azi, joi, în Biroul Permanent de la Senat, în doar 4 minute, au stabilit că: duminică, 14 mai, peste 3 zile, ar trebui să se trimită toate amendamentele de la partide și că până luni, comisiile avizatoare trebuie să încheie misiunea, deși ele de obicei se întrunesc marți și miercuri. Câtă ticăloșie pe metru pătrat…!

Domnilor și doamnelor de la „putere”, sunteți pur și simplu de o nesimțire fără margini! Nu se face așa ceva! Terminați cu porcăria asta! Cu toată rotativa și negocierile voastre! Vorbim de Senat, de Camera DECIZIONALĂ – nu de o ședință de la dvs. de la partid! Vreți să îndesați totul – dezbateri, rapoarte, vot – în doar câteva zile ca să nu vă încurce la împărțirea ciolanului la măreața Rotativă.

Lăsați educația în pace! Lăsați-ne să avem o dezbatere, pentru numele lui Dumnezeu, normală și așezată, măcar odată la 10-12 ani! Nu suntem la PCR să venim să ridicăm mâna la indicațiile Conducătorului Iubit, Iohannis! Am văzut cât valorează pentru el România Educată – adică NIMIC!

Ce a făcut AUR ieri în stradă, cu violență, faceți voi, PNL, cu sprijinul tacit al PSD, în Parlament. O mineriadă parlamentară împotriva educației! Asta după ce ieri v-ați bătut joc de protestele profesorilor și le-ați ascuns după un miting AUR. N-ați scos o vorbă despre cei 15.000 de profesori în stradă. I-ați ignorat așa cum faceți de 33 de ani.

Ce bicameralism? Ce proces legislativ? Cuvinte pe care le-ați golit de conținut! Se gândeau „părinții” Constituției că vor veni Ciucă și Gorghiu să interpreteze Constituția în felul ăsta? Că vor transforma Senatul într-un ghișeu de informații cu program redus?

Nu aveți nicio justificare să procedați așa. Este pur și simplu un abuz de putere ca să vă „bifați” o măreață realizare electorală, ca să țineți discursuri sforăitoare despre o reformă care nu a existat, nu există și nu va exista în condițiile astea. Împăratul e gol!

PS1: Oare duminică, ora 23:55, ne dau numere de înregistrare la amendamentele depuse online sau trebuie depuse fizic până vineri (mâine), la 14:00, când se închide la non-stop?
PS2: Ne apucăm de scris amendamente deja, am pierdut timp prețios ca să protestăm împotriva ciomăgarilor.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.