fbpx

Număr record de contestații la Evaluarea Națională. Rezultatele finale se afișează mâine

Anul 2022 a înregistrat un record în ceea ce privește numărul de contestații la Evaluarea Națională, realatează Euronews România.

Au fost depuse 21.856 de cereri la Evaluarea Națională 2022, arată statisticile ministerului Educației , citate de postul de televiziune. 

Mâine vor fi afișate rezultatele finale ale examenului, potrivit calendarului comunicat de Ministerul Educației.

”La modul general, Evaluarea Națională a fost organizată anul acesta mai bine decât anul trecut și nu mă refer la alți ani, ci mă refer la un an în care tot eu am fost ministrul care a organizat Evaluarea Națională. Mult mai bine decât anul trecut. 

Au fost 155.561 de candidați înscriși. Precizez că este un număr mai mare decât numărul candidaților înscriși în anii 2016, 2017, 2018, 2019 și 2021. Mult mai mare. Este cu 24.000 mai mare decât numărul candidaților înscriși anul trecut.  Aș vrea să reamintesc faptul că anul trecut am avut 76,8% deci cu 5,5% mai puțin și dacă ne referim la valoarea absolută a avut puțin peste 94.000 de elevi care au luat peste media 5. Acum avem peste 122.000.”, a transmis Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

La examenul de Capacitate de anul trecut, înainte de contestații, Ministerul Educației anunțate că 78,8% dintre elevii care au participat a examen au obținut medii mai mari sau egale cu 5, într-o ușoară creștere față de anul anterior, când rata de promovare a fost de 76,1%.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.