fbpx

Tema lunii noiembrie la Cafeneaua părinților: ”Impactul relaţiilor din familie  asupra copiilor”

Școala Metropolitană ARC vă invită miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 17:00 la sediul din Strada Eşarfei 63-71, București la o nouă întâlnire la Cafeneaua părinţilor. Tema propusă este ”Impactul relaţiilor din familie  asupra copiilor”.

Invitaţi:

Dr. Gabriela Saulea a absolvit Facultatea de Medicină şi şi-a continuat cariera în industria farmaceutică, ocupând diferite poziţii în vânzări, marketing şi management în corporaţii farmaceutice internaţionale. Dr. Gabriela Saulea este medic de medicină generală şi pe lângă facultatea de medicină a urmat numeroase formări de coaching, psihologie, NLP și dezvoltare perssonală. Odată cu lansarea în România a programului de revenire după divorț New Start 12, Gabriela a introdus conceptul de Divorce Coaching și a demonstrat puterea acestui proces, într-o formă structurată și testată, pentru depășirea unui divorț. Autor al proiectului de editare si lansare in Romania a unui Ghid de parenting.

Ioana Huiduc – Manolescu,  fondator Asociaţia Învaţă să zbori!,  trainer, master Coach NLP Resonanz®, formator în educația alternativă a copiilor cu abilități înalte, mediator și avocat

Daniela Costăchel – Preşedinte Fundaţia RBS

Moderatori:   Ioana Şandru

                         Luiza Cristea

La întâlnirile din luna octombrie, într-un cadru prietenos, servind un ceai, o cafea,  părinţii ARCaşilor au discutat despre provocările de parenting, au împărtăşit experienţe,  îngrijorări, opinii, alături de experţii care au fost invitaţi să răspundă la preocupările părinţilor: Ligia Necula, Adriana Popa, Ioana Huiduc Manolescu.  Câteva dintre subiectele care au fost abordate: coerenţa între valorile şi modelele promovate în şcoală,  familie , comunitatea largă; gestionarea emoţiilor copiilor şi părinţilor, blocajele în comunicarea la diferite vârste,  ce aşteptăm de la copiii noştri şi ce aşteptăm de la şcoală, cum îi însoţim responsabil pe cei mici în dezvoltarea armonioasă pentru a deveni adulţi fericiţi.

Cafeneaua părinților

Vă aşteptăm!