Moldova introduce verificarea antiplagiat obligatorie pentru lucrările de licență și master

Toate lucrările de licență și de master din Republica Moldova vor fi verificate printr-un soft antiplagiat începând din acest an universitar, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun. Măsura vine ca răspuns la înmulțirea serviciilor online care comercializează teze academice „la comandă”, transmite TVR Info.

Potrivit ministrului Perciun, implementarea software-ului este deja în curs, iar conturile necesare urmează să fie create în cursul acestei săptămâni și a celei viitoare, astfel încât nicio teză din sesiunea curentă să nu ocolească verificarea. În paralel, studenții vor fi obligați să semneze o declarație pe propria răspundere prin care atestă că nu au utilizat inteligența artificială decât în scopuri strict redacționale.

Rectorii prezenți la dezbaterile organizate la Parlamentul din Chișinău au salutat inițiativa. Alexandru Stratan, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), a pledat pentru sancțiuni interne ferme, inclusiv exmatricularea automată și interdicția de a se înscrie ulterior în sistemul universitar pentru cei depistați că au fraudat. El a sugerat totodată reducerea drastică a volumului minim al tezelor, de la zeci de pagini la 20-30, ca măsură de prevenție.

Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM), a mers mai departe, cerând înăsprirea sancțiunilor pentru cei care vând lucrări academice, nu doar pentru studenții care le cumpără. El a atras atenția că unele voci din spațiul public, inclusiv cadre universitare, au susținut că furnizorii de „servicii de redactare” nu ar trebui pedepsiți, poziție pe care rectorul UTM o respinge, subliniind că sancțiunile actuale rămân deocamdată la nivel instituțional, fără excluderea definitivă din sistem.

Numărul platformelor online care oferă lucrări academice la comandă a crescut semnificativ în Republica Moldova în ultima perioadă, alimentând îngrijorările autorităților și ale universităților în privința calității diplomelor și a integrității academice. Noile măsuri reprezintă primul răspuns al statului față de această tendință.

Republica Moldova reformează gradele didactice: vor fi menținute pe termen nelimitat

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.