fbpx

Mircea Miclea: Să ne intre în cap că, de acum încolo, școala va îmbina învățarea clasică și cea online

Fostul ministrul al Educației, Mircea Miclea, a declarat, pentru Radio Europa Liberă, că școala românească va combina, de acum înainte învățământul online cu cel la clasă. Miclea a amintit că acest lucru trebuia făcut încă de acum 10 ani, însă a fost ignorat de autorități.

„Trecerea la această paradigmă înseamnă pregătirea personalului didactic pentru a face față acestei situații și dotarea școlilor și elevilor cu tehnologiile necesare. Acest lucru nu este o mare problemă în condițiile în care avem acces acum la atât de mulți bani și vrem să facem investiții, aceasta este o investiție foarte rentabilă”, spune fostul ministru al Educației.

Mircea Miclea a subliniat că timp de zece ani a fost ingorată o prevedere din Legea Educației care stipula crearea cursurilor online, iar astfel România a fost prinsă din nou nepregătită: „10 ani s-a ignorat lucrul acesta. Am spus de mai multe ori cum trebuie făcute cursurile online și degeaba. Și acum suntem în situația aceasta”.

CONTEXT

Toți profesorii din România vor învăța să predea online, pentru situațiile în care școlile vor trebui închise, așa cum s-a întâmplat în perioada stării de urgență. Decizia a fost luată prin ordin de ministru de Monica Anisie. De asemenea, ministerul va operaționaliza portalul digital.educred.ro, iar conducerile școlilor și inspectoratele vor susține această activitate.

Potrivit ordinului de ministru, Ministerul Educației va face demersurile necesare pentru introducerea în curriculumul programelor de formare psihopedagică inițială a disciplinelor de pregătire didactică și practică de specialitate (obligatorii) pentru dezvoltarea competențelor de intgrare a tehnologiei în procesul de predare-învățare-evaluare.

Casele Corpului Didactic vor elabora prograe de formare continuă destinate personalului didactic.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.