fbpx

Ministrul Sănătății, același mesaj ca CDC: Valul patru va fi al nevaccinaților

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a declarat, în această seară, la Digi 24, că valul patru al pandemiei, cel declanșat de tulpina Delta, va fi al persoanelor nevaccinate.

Declarațiile Ioanei Mihăilă:

Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei.
Chiar dacă au crescut cazurile, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta o formă severă de boală.

Sub un procent din persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, conform datelor CNCAV. Avem trei decese cu tulpina Delta, niciunul vaccinat.

Acest val va fi un val al nevaccinaților.

Tulpina Delta este la fel de contagioasă în orice țară. Riscă să sufere țările care au cel mai mic procent al nevaccinaților.

Oamenii de știință spun că la sfârșitul lunii august, tulpina Delta va deveni dominantă în Europa. Ne așteptăm să se întâmple același lucru și în România.

 

Declarația Ioanei Mihăilă este asemănătoare cu o afirmație făcută, în urmă cu câteva zile, de directorul CDC.

Varianta Delta a coronavirusului a devenit tulpina dominantă pe tot globul și aduce cu ea o creștere a numărului deceselor în Statele Unite, iar victimele sunt aproape exclusiv persoane nevaccinate, spun oficiali americani, vineri, conform agenției Reuters, citată de Digi 24.

Numărul de cazuri de Covid din Statele Unite a crescut cu 70% în această săptămână față de cea trecută, iar numărul deceselor a crescut cu 26% în aceeași perioadă. Focarele au apărut în zonele cu rate scăzute ale vaccinării, conform directoarei Centrului pentru Prevenția și Controlul Bolilor american, Rochelle Walensky.

„Pandemia de coronavirus devine o pandemie a nevaccinaților”, a spu Walensky, adăugând că 97% dintre cei spitalizați cu Covid în SUA sunt persoane nevaccinate.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.