fbpx

Ministrul Educației propune dezvoltarea unor școli universitare pe model internațional

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a apreciat, într-o conferință de presă, progresele înregistrate de universitățile din România în ciuda constrângerilor financiare și legislative. El propune dezvoltarea unor școli universitare de tip graduate.

Miinistrul a subliniat importanța autonomiei universitare, care a permis instituțiilor să intre în alianțe europene și să fie incluse în clasamente internaționale, deși mai aproape de coada acestora.

„Faptul că universitățile românești se află între primele 1.500 la nivel mondial, dintr-un total de 30.000, este un câștig” a declarat Daniel David, potrivit Agerpres. El a adăugat că acest rezultat este remarcabil în contextul finanțării și al mecanismelor legislative care nu favorizează excelența în mod adecvat.

Ministrul a atras atenția asupra unei probleme majore în sistem: lipsa diferențierii clare a misiunilor universitare.

„Universitățile trebuie să-și definească voluntar misiunea academică. Unele se pot concentra pe educație și formarea resursei umane, altele pe cercetare avansată internațională, iar unele pot menține un echilibru între educație și cercetare”, a explicat Daniel David.

Lipsa unei astfel de diferențieri, a spus el, duce la dificultăți în evaluare, la birocratizare excesivă și la confuzie pentru studenți. În plus, procesul de evaluare devine greoi, cu criterii care nu se potrivesc tuturor tipurilor de universități.

Un alt punct-cheie abordat de ministru a fost rigiditatea programelor de studiu, care încă se bazează pe un sistem vechi.

„Universitățile de top din lume, cum ar fi Harvard, operează cu o flexibilitate mare. La noi, condiționăm accesul la un program de masterat sau doctorat de diplomele anterioare într-un domeniu specific, ceea ce limitează oportunitățile. Calitatea programului ar trebui să fie determinantă, nu birocrația”, a punctat ministrul.

David a propus dezvoltarea unor școli universitare de tip graduate, care să nu fie axate exclusiv pe ciclul de licență, urmând exemplul universităților internaționale de prestigiu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.