![](https://www.educatieprivata.ro/wp-content/themes/educatieprivata/images/oferta publicitate 2021.jpg)
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că împreună cu echipa sa de consilieri lucrează la realizarea unui „diagnostic” al sistemului de educație din România.
Raportul final, care va evidenția atât punctele forte, cât și deficiențele din sistem, este programat să fie publicat la sfârșitul lunii mai.
„Am început deja acest demers cu consilierii pe care îi am, să facem un diagnostic al sistemului. (…) Pe mine mă interesează să avem un raport de alt tip, unul care să mă ajute să gândesc pe termen mediu și lung politici bazate pe dovezi. Este foarte important să avem politici predictive, astfel încât oamenii să știe ce se va întâmpla, indiferent de contextul politic”, a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Daniel David a subliniat că raportul va urmări să identifice atât aspectele pozitive din sistem, cât și problemele existente.
„Acel raport ar trebui să identifice lucrurile bune pe care le avem și cauzele acestora, astfel încât să știm cum să le păstrăm și să le dezvoltăm. De asemenea, vom analiza lucrurile proaste din sistem, pentru a identifica cauzele și pentru a le corecta,” a explicat el.
Ministrul a insistat asupra necesității ca orice schimbare în sistemul educațional să fie aliniată cu bunele practici europene.
„Orice modificare trebuie să se raporteze la setul de bune practici. Deși vorbim deseori despre bune practici internaționale, realitatea este că avem în vedere în principal cele europene. Cred că acest diagnostic va deveni un ghid pentru dezvoltările viitoare la nivel ministerial, pe termen mediu și lung”, a precizat ministrul Educației.
În contextul discuțiilor despre bugetul alocat educației, Daniel David a punctat importanța gestionării eficiente a resurselor financiare.
„Este esențial ca bugetul primit să fie utilizat eficient pentru desfășurarea activităților curente, dar și pentru implementarea unor proiecte importante care să aducă beneficii sistemului”, a concluzionat ministrul.