fbpx

Ministrul Culturii: Conducerea TNB va face plângere la Poliție pentru distribuirea ziarului extremist

Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii, anunță că Poliția va fi sesizată de conducerea TNB pentru distribuirea publicației extremiste ”Certitudinea” înainte de spectacolul lui Dan Puric.

Romașcanu nu a făcut nicio remarcă în legătură cu solicitarea deputatului USR Iulian Bulai de a-l demite pe Mircea Rusu, directorul interimar al TNB.

Anunțul făcut de Lucian Romașcanu:

În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă și va depune plângere la poliție pentru distribuție neautorizată de materiale în incinta TNB.
Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav.
Nu putem tolera ca o instituție-simbol de cultură a României (și nicio instituție a Ministerului Culturii) să devină spațiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conținutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României.

Citește și

Mihai Călin probează că șeful TNB era în sala în care a fost distribuit ziarul extremist: ”Culmea ipocriziei!”

CONTEXT

Deputatul USR Iulian Bulai afirmă că o publicație extremistă a fost distribuită, azi, către spectatorii de la spectacolul susținut de Dan Puric la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București. Bulai cere demiterea lui Mircea Rusu, directorul interimar al teatrului.

Ce spune deputatul USR:

Teatrul Național nu face politică, dar n-are nicio problemă cu propaganda.
Cam 500 de spectatori ai Teatrului Național București au găsit azi, la Sala Studio, câte un exemplar dintr-o publicație naționalistă, revanșardă, rasistă și antieuropeană, pe numele ei „Certitudinea”. Care să „acompanieze” monologul lui Dan Puric, prezentat de Ziua Mondială a Teatrului.
La intrarea în sală erau împărțite alte exemplare din aceeași fițuică extremistă.
Aștept de la administrația Teatrului Național explicații privind distribuția acelei publicații de propagandă într-o instituție publică, sub ochii angajaților TNB, ai directorului interimar și ai unui membru al Consiliului Artistic.
Aștept de la ministrul Culturii, Lucian N. Romascanu, să-l demită pe directorul interimar al TNB. Cu aceeași viteză cu care a confirmat că la TNB nu se face politică, doar artă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.