Ministerul Educației organizează în data de 4 aprilie 2024, începând cu ora 9:00:, în sistem videoconferință, o ședință în care va avea loc dezbaterea publică a proiectului de Plan Național de Combatere a Violenței Școlare.
Proiectul este disponibil aici.
Se pot înscrie pentru a lua parte la dezbatere (în limita a 100 de participanți), în sistem online (videoconferință), toți cei interesați de îmbunătățirea acestui proiect: persoane fizice și juridice, organizații non-guvernamentale/ale societății civile, asociații profesionale, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai presei. Înscrierea se poate realiza prin intermediul unei solicitări trimise pe adresa de e-mail [email protected], până în data 2 aprilie, ora 19:00.
Datele necesare înscrierii vor include în mod automat: numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail pe care va primi link-ul de conectare, precum și confirmarea participării la dezbatere. Aceste informații nu sunt dezvăluite terților. Absența lor atrage după sine neînscrierea la dezbatere.
De asemenea, persoanele interesate să-și prezinte verbal propunerile în cadrul ședinței publice sunt rugate să precizeze clar acest lucru în mesajul trimis pe adresa de e-mail anterior menționată.
Propunerile se vor face în scris, în format electronic (word/pdf), cu specificarea secțiunilor, capitolelor, articolelor din proiectul de act normativ supus dezbaterii, prin formularul anexat (disponibil mai jos, sub tag-ul Materiale informative) și se vor transmite la adresa de e-mail [email protected], până în data de 2 aprilie, ora 19:00.
Pentru susținerea propunerilor/punctelor de vedere, persoanele înscrise la cuvânt vor avea la dispoziție 3 minute. În situația în care propunerile formulate sunt semnificative sub raportul conținutului, timpul dedicat susținerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de către coordonatorul/moderatorul ședinței publice.
Intervențiile în cadrul ședinței vor avea loc în ordinea înscrierii.