fbpx

Mini-bibliotecă pentru copii și părinți, la Spitalul Municipal Făgăraș

foto: educatieprivata.ro

Pediatria spitalului din Făgăraș a fost dotată cu o mini-bibliotecă și 300 de cărți pentru copii, părinți și cadrele medicale. Inițiativa aparține grupului civic local „Împreună pentru copiii din Țara Făgărașului”, înființat de Andreea Streșină și Geanina Recean-Martin.

Cărțile, selectate pe categorii de vârstă, au ajuns în fiecare salon a secției Spitalului Municipal Făgăraș, inaugurată anul trecut după ce comunitatea s-a mobilizat pentru a sprijini realizarea acesteia. Aproximativ 1.200 de copii sunt internați, anual, aici.

Realizarea mini-bibliotecii a fost posibilă prin munca voluntară și donațiile oamenilor din zonă, alte orașe și chiar din alte țări. Inițiatoarele spun că doresc facilitarea accesului copiilor la citit, chiar și în spital.

Fonduri strânse din comunitate

foto: educatieprivata.ro

„Proiectul a fost inițiat din pasiunea noastră pentru citit și pentru ca cei mici să aibă acces la carte oriunde se află, chiar și în spital. Am adus pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv pentru părinții care se internează cu minori. Am pregătit, de asemenea, cărți pentru cadrele medicale.

Fondurile provin din proiectul cu care am participat anul trecut la Bikeathon Țara Făgărașului, unde am strâns jumătate din suma necesară realizării mini-bibliotecii, iar restul sumei pentru achiziționarea cărților provine din fondurile noastre proprii și din donațiile făcute familiile noastre, de prieteni și făgărășeni. Chiar săptămâna trecută, o tânără de 15 ani din Cluj, care a auzit despre proiect, a donat un pachet cu peste 20 de cărți noi”, a declarat Andreea Streșină.

Cărțile donate pot fi luate acasă de către pacienți, dacă sunt pasionați de citit, pentru că inițiatoarele proiectului plănuiesc să reînoiască stocul cu ajutorul susținătorilor.

foto: educatieprivata.ro

1 comment

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.