Mihai Dimian, 1.000 de ordine de ministru în cinci luni de mandat

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat vineri dimineața, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a semnat 1.000 de ordine de ministru în cele cinci luni de la preluarea mandatului.

Potrivit acestuia, cifra reflectă complexitatea celui mai mare sistem public din România, care cuprinde aproximativ 3,5 milioane de elevi și studenți, peste 300.000 de angajați în educație și cercetare și mai mult de 6.000 de ordonatori de credite, aproximativ jumătate din totalul ordonatorilor de credite din întregul sistem public.

Ministrul a precizat că activitatea instituției continuă într-un ritm susținut. Printre etapele care urmează se numără examenul național pentru definitivare în învățământ, concursul de titularizare, sesiunea din august a examenului de bacalaureat și concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ.

Dimian a menționat, de asemenea, finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru educație și cercetare drept cea mai mare provocare aflată în prezent pe agenda ministerului.

„Îmi pare rău că nu pot rezolva fiecare problemă și nici răspunde tuturor așa cum mi-aș dori. Într-un sistem atât de mare, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Încerc însă, în fiecare zi și în limita puterilor mele, să iau decizii corecte, să ascult cât mai multe voci și să fac lucrurile puțin mai bune decât le-am găsit.

P.S. Iubesc educația, chiar și atunci când ea nu este perfectă”, a scris ministrul Educației și Cercetării.

Lider sindical: Mihai Dimian a fost doar un ministru de avarie

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.