fbpx

Microsoft a blocat imaginile cu „Omul Tanc” din Tiananmen, în ziua în care s-au împlinit 32 de ani de la masacru

Microsoft a blocat fotografiile și clipurile video cu momentul emblematic din Piața Tiananmen, din 1989, când un bărbat necunoscut s-a așezat în fața unui tanc al armatei chineze, relatează CNN, citat de Digi 24.

Fotografiile și imaginile video au fost blocate global pe motorul de căutare Bing, care aparține Microsoft, vineri, în ziua aniversării protestelor. Un purtător de cuvânt al companiei a spus că imaginile au fost blocate „din greșeală” și că a fost vorba de o „eroare umană”.

De sâmbătă, fotografiile și clipurile video au putut fi găsite din nou la căutare.

Bing, spre deosebire de principalul său competitor, Google, funcționează și în China, ceea ce înseamnă că este obligat să cenzureze rezultatele căutărilor, pentru a se conforma cu legea din țară – imaginile și informațiile legate de Masacrul de la Tiananmen sunt blocate, iar în perioada aniversării, China își accentuează eforturile de a bloca conținutul, notează jurnaliștii CNN.

În 4 iunie s-au împlinit 32 de ani de la Masacrul din Piața Tiananmen, când regimul de la Beijing a reprimat cu violență protestele pro-democrație care începuseră în capitala chineză.

Sute de persoane au fost ucise, iar imaginea cu bărbatul care s-a pus în fața unui tanc a devenit emblematică și un simbol pentru sfidarea dictaturii.

Omul din Piața Tiananmen (cunoscut în lumea anglofonă și ca „Omul Tanc”) este o fotografie celebră care surprinde un bărbat stând în fața unui convoi militar pe bulevardul Chang’An din Beijing în timpul protestelor din Piața Tiananmen.

Imaginea a fost captată la 5 iunie 1989 de cel puțin trei fotografi aflați la balcoanele hotelului Beijing, din Piața Tiananmen: nord-americanii Jeff Widener (pentru agenția Associated Press), Charlie Cole (pentru revista Newsweek) și britanicul Stuart Franklin (pentru revista Time). Jeff Widener a primit Premiul Pulitzer pentru această fotografie. Spre deosebire de celelalte fotografii, cea a lui Franklin are un câmp vizual mai amplu care include în fundal un autobuz ars.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.