fbpx

Meditații gratuite pentru elevi prin TeachBV, o platformă creată de elevii de la C.N. Andrei Șaguna

foto: Primăria Brașov

Elevii de gimnaziu și liceu vor beneficia de meditații gratuite din partea colegilor lor, prin platforma digitală TeachBV. Aceasta a fost creată chiar de elevi și va fi lansată în 23 octombrie, iar până atunci vor fi selectați mentorii.

Elevii de gimnaziu și liceu vor avea la dispoziție o rețea gratuită de meditatori, unde „profesori“ vor fi chiar colegii lor, în cadrul unui proiect dezvoltat de elevii Colegiului Național Andrei Șaguna din Brașov, în parteneriat cu Asociația „Copiii de Cristal” și Primăria Brașov, care este și finanțatorul principal al acestuia, potrivit unui comunicat al autorității locale. Proiectul constă în realizarea unei platforme online la nivel municipal la care vor avea acces gratuit elevii din clasele 5-12 din Municipiul Brașov.

Prin intermediul TeachBV va fi dezvoltată o rețea de meditatori (mentori) voluntari, din ciclul de învățământ liceal, care își vor ajuta colegii din municipiu la diverse materii de interes pentru ei. Elevul poate programa o meditație la o materie pe platformă, poate alege ziua în care să aibă loc aceasta, durata, dar și să ofere detalii exacte despre ajutorul pe care îl caută. Platforma îl pune automat în legătura cu un mentor printr-un algoritm care ține cont de opțiunile alese de elev. Odată puși în contact, aceștia aleg locul de întâlnire (fie online, fie fizic), iar la sfârșitul sesiunii ambii pot lăsa un rating celuilalt. În plus, pe baza ratingului din platformă, mentorii vor fi și ei recompensați.

Pentru a evita accesul persoanelor din afara grupului țintă, conturile elevilor sunt create de către fiecare școală în parte, iar conturile mentorilor, de către echipa care dezvoltă platforma în urma unor interviuri și teste care au scopul de a determina nivelul de cunoștințe la materia aleasă de mentor, dar și capacitatea de a preda și explica cu ușurință.

Platforma teachbv.org va putea fi accesată începând cu 23 octombrie 2023. În prezent au început înscrierile mentorilor din program, prin intermediul paginii de Instagram teachbrasov, unde sunt detaliate informațiile necesare. Toți liceenii brașoveni, dar și absolvenții, sunt invitați să își depună aplicația, dacă stăpânesc foarte bine o materie și își doresc să îi învețe și pe colegii lor mai mici.

„TeachBV, care a avut predecesor TeachAS la noi în școală, este o platformă de mentorat între elevi, făcută de elevi. Avem două tipuri de beneficiari pentru platforma noastră. Primii sunt mentorii care se înscriu ca voluntari pe platformă și sunt stăpâni pe o anumită materie și pasionați de aceasta, care vor să mentoreze și să ajute alți elevi care sunt în dificultate. Elevii sunt din toate școlile, la fel ca mentorii. Fiind un proiect municipal, și ei vin pe platformă, cer o meditație și le este atribuit automat, de un algoritm, un mentor, cu care se întâlnește și îi este dat ajutor la acea meditație, la lecția dorită. (…) Am lansat înscrierile mentorilor, pe pagina de Instagram, adică orice elev de liceu din municipiu se poate înscrie ca mentor la momentul de față, iar pe 23 octombrie va fi lansarea oficială a platformei, asta însemnând că din 23 octombrie, orice elev din clasa a V-a până în a XII-a va putea programa o meditație pe platforma noastră, teachbv.org“, a declarat Mihnea Grigore, manager de proiect.

Proiectul TeachBV este finanțat de Primăria Municipiului Brașov, prin Ghidul de finanțare destinat proiectelor pentru copii și tineret, lansat în premieră anul acesta și care a beneficiat de o alocație bugetară de 300.000 de lei. TeachBV a obținut cel mai mare punctaj și o finanțare de aproximativ 16.500 de lei din bugetul local.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.