


Sociologul Marius Pieleanu și-a încheiat colaborarea cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), după aproape 23 de ani de activitate. El susține că decizia nu echivalează cu o demisie și anunță că va da în judecată universitatea și persoanele care l-au acuzat public de comportamente abuzive.
Marius Pieleanu, fost cadru didactic titular la SNSPA, a declarat că, începând cu 4 august 2025, a încetat, „prin acordul părților”, raporturile de muncă cu instituția de învățământ superior. Într-un comunicat citat de Știri pe surse, Pieleanu precizează că nu este vorba despre o demisie și că nu își asumă vreo vinovăție în legătură cu acuzațiile publice care i-au fost aduse.
„Acest acord de încetare a raporturilor de muncă NU constituie o demisie și nu implică în niciun fel asumarea vreunei vinovății, ci dimpotrivă – reprezintă o reacție de apărare legitimă în fața unui tratament organizațional ostil al SNSPA”, a transmis Pieleanu.
Sociologul anunță că va intenta procese împotriva universității și a celor care l-au acuzat în spațiul public de comportamente abuzive.
„Pentru a mi se face dreptate și pentru ca adevărul să iasă la iveală, în următoarele zile voi acționa în instanță:
– persoanele care au lansat în spațiul public acuzații calomnioase, nefondate și mincinoase;
– Școala Națională de Studii Politice și Administrative și conducerea Facultății de Științe Politice, care, în mod repetat, mi-au îngrădit exercitarea dreptului fundamental la muncă”, potrivit stiripesurse.ro.
Pieleanu acuză conducerea SNSPA că nu i-ar fi asigurat dreptul la apărare și că ar fi transmis documente confidențiale în spațiul public. De asemenea, sugerează că întreaga situație are un substrat politic.
„Nu pot să nu-mi exprim suspiciunea rezonabilă privind existența unui substrat politic în acest demers, susținut de o coaliție de ideologii radicale, care pare interesată de o „execuție ritualică”, cu scopul eliminării mele socio-profesionale”, susține fostul profesor acuzat de abuzuri sexuale.
El spune că va solicita daune morale și materiale în instanță și că va face publice hotărârile definitive, pentru a demonstra că adevărul nu se stabilește „prin presiune mediatică sau pe rețele sociale”.
Plecarea lui Marius Pieleanu survine la câteva zile după ce platforma de investigații Snoop.ro a publicat o anchetă bazată pe declarațiile a aproximativ 40 de persoane – actuali și foști studenți, colegi și colaboratori ai profesorului – care acuză comportamente de hărțuire și abuz repetat. Ancheta a ridicat și semne de întrebare privind comisia de etică care a analizat inițial cazul.
În ciuda a trei sesizări oficiale, Pieleanu a continuat să predea în semestrul de primăvară 2025. Reacția studenților nu a întârziat: cursurile au fost boicotate, iar 32 de studenți au transmis o scrisoare conducerii SNSPA, cerând un mecanism clar pentru raportarea cazurilor de hărțuire. Până în prezent, nu au primit un răspuns oficial.
Facultatea de Științe Politice a transmis vineri un comunicat în care afirmă că tratează „cu maximă seriozitate” acuzațiile apărute în spațiul public și lansează un apel pentru strângerea de informații suplimentare. Comisia de Etică a anunțat că va acționa cu celeritate.
SNSPA lansează un apel public pentru strângerea de dovezi în cazul Pieleanu