fbpx

Marius Nistor, șeful FSE ”Spiru Haret”: Guvernul se joacă de-a gaura

Duduie economia, dar pe de altă parte venim cu măsuri de austeritate, a afirmat Marius Nistor, șeful FSE „Spiru Haret”, astăzi, la B1TV, în contextul negocierilor dintre sindicate și Guvern.

Întrebat ce schimbări ar putea să aducă măsurile pe care le pregătește Guvernul, președintele FSE „Spiru Haret” a afirmat: „În primul rând, constatăm că Guvernul se joacă de-a gaura – uite gaura de 20 de miliarde, nu e gaura de 20 de miliarde. Duduie economia, dar pe de altă parte venim cu măsuri de austeritate. Acest proiect de act normativ spune cam tot, că există o mare problemă pe partea de încasări, o previziune destul de proastă vizavi de încasările respective”.

Sindicatele din învățământ au avertizat, săptămâna trecută, că anul școlar va fi încheiat mai devreme, în cazul în care autoritățile nu le rezolvă favorabil solicitările. FSLI și FSE Spiru Haret spun că au demarat un referendum intern, în legătură cu declanșarea grevei generale.

”𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐚𝐧 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫 𝐚𝐫 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞!
‼️ Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” anunţă Guvernul României și Parlamentul că 𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐦𝐚𝐫𝐚𝐭 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐝𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐭𝐫𝐚̂𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐠𝐫𝐞𝐯𝐞𝐢 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐞.

⚠️ Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliția de Guvernare, Executivul intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ”, au transmis sindicatele.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.