fbpx

Marius Nistor, FSE: „Vorbim de amânarea examenelor”

foto: ISMB

Sindicatele din educație pregătesc un nou protest, pentru marți, care va avea loc la Palatul Cotrovceni, după ce Guvernul a oferit vouchere în loc de măriri salariale. Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”, a declarat la Digi24 că se vorbește despre amânarea examenelor.

„A fost o pandemie și spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România examenele au fost susținute. În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”, a spus Marius Nistor, la Digi24

Sindicatele susțin că propunerile Guvernului sunt insuficiente. „Cred că domnii de la Guvern nu și-au dat seama cam care este amploarea nemulțumirilor la nivel național în sistemul de învățământ preuniversitar. Cred că nu și-au imaginat că se poate ajunge aici. Nu s-au gândit că poate să existe atâta unitate și solidaritate, că putem fi susținuți de părinți și nu numai, dar parcă au vrut să vadă dacă ce se întâmplă în momentul de față este posibil. Așa au început discuțiile cu ei. Nu înțeleg că această categorie socio-profesională are orgoliul ei, demnitatea ei, și nu poate accepta firimituri sub formă de vouchere sau carduri, atât timp cât a observat că statul român nu a avut nicio reținere să crească salariile în alte domenii. Nu avem nimic cu nimeni, dar oamenii văd și pot să filtreze informațiile care apar și să ia decizii în cunoștință de cauză”, a mai spus Nistor la postul de televiziune.

La Buzău, profesorii afiliaţi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) „Prof. Ion Neacşu” au anunțat că boicotează Evaluarea Naţională la clasa a VI-a. Dascălii nu se vor afla la catedre în 30 şi 31 mai.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.