fbpx

„Déjà vu! Greva continuă!” – Sindicatele resping încă o dată oferta Guvernului

FSLI și FSE Spuru Haret anunță că respimg oferta Guvernului de a mări veniturile angajaților în Educație printr-o OUG cafe conține aceleași beneficii etichetate drept umilitoare de către sindicaliști.

Comunicatul FSLI, integral:

 

Déjà vu! Grevacontinuă!

‼️ Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest.

👉 După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului.

‼️ Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar.

⚠️ Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învăţământului Preuniversitar și ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă (o grilă de salarizare potrivit căreia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime) îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ.

📌 Menționăm că, la ultimele negocieri avute cu reprezentanții Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările noastre au fost clare:

• Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
• Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%;

PREŞEDINTE, Simion HANCESCU
PREȘEDINTE, Marius Ovidiu NISTOR

Déjà vu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.