fbpx

Marius Nistor, despre rezultatele foarte slabe la titularizare: Arată că este un concurs foarte corect

Sursă imagine: Realitatea.net

Peste jumătate dintre candidații care au participat la proba scrisă din concursul de titularizare au obținut note sub 7. Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret”, consideră că rezultatele arată că acesta este un examen corect.

„Există o selecţie foarte riguroasă vizavi de titularizarea în sistemul de învăţământ preuniversitar, iar, pe de altă parte, un semnal de alarmă că cei mai bine pregătiţi studenţi, şi nu numai, nu se orientează către sistemul de învăţământ. Ştiţi foarte bine că, din toate datele, tinerii îşi doresc în momentul de faţă să aibă o salarizare decentă. Atâta vreme cât salarizarea este sub orice critică – chiar dacă în momentul de faţă au apărut modificări, există o posibilitate ca prin noua lege a salarizării această problemă să fie rezolvată, dar nu va fi rezolvată imediat –  atâta vreme cât nu va exista o salarizare motivantă, categoric sistemul nu va fi atractiv. Sistemul nu mai este atractiv nici pentru cei care lucrează în momentul de faţă în domeniu, sunt  mulţi colegi care părăsesc sistemul. A dispărut orice fel de motivaţie: şi profesională, şi din punct de vedere salarial”, a declarat Marius Nistor, marţi, pentru News.ro.

Acesta a precizat că, prin aducerea salariilor profesorilor la un nivel care să îi atragă pe tinerii absolvenţi cu rezultate bune, sunt create premisele pentru ceea ce se va întâmpla în sistemul de educaţie peste patru-cinci ani.

„Trebuie selectaţi cei care într-adevăr au vocaţie să lucreze în sistemul de învăţământ, pentru că sistemul de învăţământ a fost un sistem elitist. Or, ceea ce s-a distrus în peste 30 de ani, abia acum începi să corectezi”, a adăugat Marius Nistor pentru sursa citată.

Cristi Danileț: Oare există vreo legătură între 50% profesori cu note peste 7 şi 45% elevi analfabeţi funcţional?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.