


Academicianul Marius Andruh a fost ales, marți, noul președinte al Academiei Române, obținând 84 de voturi „pentru” din totalul celor 157 exprimate în cel de-al doilea tur de scrutin, potrivit Agerpres. El îl înlocuiește pe istoricul Ioan-Aurel Pop, care și-a încheiat cel de-al doilea mandat pe 7 aprilie 2026.
Mandatul noului președinte este de patru ani, urmând ca acesta să își preia oficial funcția la 15 zile de la data alegerii.
Marius Andruh este o personalitate recunoscută pe plan internațional pentru contribuțiile sale în domeniul chimiei anorganice și supramoleculare. Înainte de această funcție, a ocupat poziția de vicepreședinte al Academiei Române, fiind ales în 2022, și a condus Secția de Științe Chimice.
Acesta este profesor la Facultatea de Chimie a Universității din București și director al Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu”. Activitatea sa științifică a fost recunoscută la nivel internațional, fiind membru al Academia Europaea din Londra și deținător al titlului de Doctor Honoris Causa acordat de mai multe universități, printre care Universitatea din Angers, Franța.
Pe lângă activitatea de cercetare, academicianul Marius Andruh este implicat în pregătirea tinerelor talente, fiind de peste 30 de ani președintele Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al loturilor olimpice internaționale ale României.
În cursa pentru conducerea instituției s-au aflat doi candidați, Marius Andruh și Mircea Dumitru, care și-au prezentat programele în fața Adunării Generale în aceeași zi.
Potrivit calendarului intern al Academiei Române, pe 29 aprilie vor avea loc alegerile pentru celelalte funcții din conducere: patru vicepreședinți și un secretar general.
Ioan Aurel Pop: Educația și sănătatea trebuie să fie priorități naționale, impuse prin Parlament