fbpx

Majorat cu 96 de persoane, întrerupt de Poliție. Amendă de 2000 de lei pentru fiecare participant

Un majorat la care participau 96 de persoane a fost întrerupt de Poliție, la Năvodari. Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, fiecare invitat a fost sancționat cu 2000 de lei, iar administratorul localului a fost amendat cu 10.000 de lei.

Comunicatul, integral:

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la desfășurarea unui eveniment privat, la o cafenea din orașul Năvodari, la care participă mai multe persoane, fără a fi respectate măsurile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus.

La fața locului au ajuns polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și polițiști locali, în sprijin sosind echipaje de Poliție de la subunitățile din apropiere – Secția 5 Rurală Cogealac, Secția 2 Rurală, Poliția stațiunii Mamaia, precum și o grupă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un majorat, la eveniment participând 96 de persoane. Toate au fost legitimate și sancționate contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, evenimentul fiind întrerupt.

Totodată, a fost identificat și sancționat contravențional administratorul societății comerciale, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.