Luciana Antoci: Toate principiile pedagogice arată că educația e mai eficientă în clase cu mai puțini copii

Luciana Antoci, consilier de stat în cancelaria premierului, spune că decizia de mărire a numărului maxim posibil de elevi într-o clasă a avut impact asupra îmvățării. Antoci afirmă că toate teoriile și principiile pedagogice spun că educația e mai eficientă în clase cu mai puțini elevi.

„Efectele care țin de creșterea numărului de elevi care învață în sistem simultan din această toamnă este rezultatul hotărârii legate de creșterea numărului de elevi în clasă.

În urmă cu doi, trei ani s-a decis o scădere a numărului de elevi. Toate teoriile educației și toate principiile pedagogice arată că educația se desfășoară mult mai eficient în clase unde elevii sunt mai puțini. Și din perspectiva aceasta, au fost praguri stabilite în așa fel încât să nu se depășească douăzeci și patru, douăzeci și șase, douăzeci și nouă de elevi într-o clasă- -pe diferite niveluri”, a declarat Antoci, în emisiunea „Educația la zi”, difuzată de TVR Iași.

„Eu trebuie să vă mărturisesc că, fiind profesor la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, foarte mulți ani, aproape două decenii, n-am avut sub treizeci și patru de elevi în clasă niciodată. Dar, pe de altă parte, repet, e greu de lucrat personalizat cu un număr foarte mare de elevi și e cu atât mai complicat atunci când clasele sunt eterogene și în foarte multe dintre școli se întâmplă ca nivelul de pregătire al elevilor să fie destul de diferit și intervenția profesorului, în sensul acesta al personalizării procesului didactic pentru fiecare în parte”, a adăugat consilierul de stat.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.