fbpx

Ligia Deca susține amendamentul care permite exmatricularea: Trebuie să avem prevederi

Ligia Deca, ministrul Educației, a dat un mesaj de susținere față de amendamentul care permite exmatricularea, acesta fiind justificat, în opinia sa, de cazurile de violență în școli. Deca precizează, însă, că elevii exmatriculați se vor putea înscrie în alte unități de învățământ și vor beneficia de consiliere.

„Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestaţie, dreptul la apărare etc. şi sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ şi, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului”, a spus Ligia Deca.

 

”Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi”, a precizat ministrul, ea arătând că s-au inspirat din ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene. ”Ne-am uitat şi la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învăţământul este obligatoriu şi garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învăţământ pentru cazurile cele mai grave”, a arătat ministrul Educaţiei. Ea a mai explicat că reînmatricularea în acelaşi an şcolar sau în cel următor va fi stabilită „prin legislaţie secundară”. ”Cred că fiecare caz este aparte şi, în funcţie de evaluarea profesioniştilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare, de reevaluare şi aşa mai departe”, a afirmat Deca la dezbaterile de astăzi, potrivit News.ro.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.