fbpx

EXCLUSIV Sfaturile primei românce care a cucerit vârful Annapurna pentru copiii care vor să facă alpinism: Să înceapă gradual, să nu se implice din prima în ceva dificil

foto: Maria Dănilă / arhiva personală

Maria Dănilă are 35 de ani și este prima româncă ce a cucerit, zilele trecute, Vârful Annapurna din Himalaya, aflat la 8.091 metri altitudine. Membră a Clubului Alpin Român – Brașov, ea a copilărit în Mangalia, apoi s-a mutat la București unde a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice.

Când a ajuns pe Vârful Annapurna s-a simțit împlinită, un sentiment „pe care eu nu l-am simțit în altceva, mai ales că este o dorință mai veche de a mea. Am avut mai multe încercări, nu mi-a ieșit din prima și atunci satisfacția a fost mai mare, pentru că am investit timp, bani și antrenamente”, a declarat Maria Dănilă pentru educatieprivata.ro.

Drumețiile de vară în care a mers cu prietenii au făcut-o să se îndrăgostească de munți. „Din primul an de facultate am început să merg în drumeții. Ușor, ușor am început să învăț și partea cu munții înalți și escalada. Mă atrag libertatea și adrenalina”, mărturisește Maria.

Alinan Ostart Complex sirop – Formula special conceputa pentru administrarea la copiii, ce contine un complex de nutrienti indispensabili pentru formarea si dezvoltarea armonioasa a scheletului si dinților.

Alpinista spune că nu se antrenează special pentru expediții, dar o ajută pasiunea pentru fitness și merge zilnic la sala de sport, unde face exerciții cardiovasculare și ridică greutăți, iar la sfârșit de săptămână urcă pe munte pentru a se relaxa: „ori că merg să fac niște drumeții mai lungi, ori că merg la cățărat”.

Pentru că în pandemie nu a mai putut să-și desfășoare activitățile obișnuite, Maria s-a folosit de rucsac pentru a se antrena pe scările blocului.

„Nu mai aveam cum să mergem pe munte. Credeam atunci că o să se deschidă Nepalul și o să pot merge în toamnă în expediție, dar nu s-a mai întâmplat, în 2020 nu s-a mai făcut nicio expediție. Când a fost lockdown am stat două luni în casă, eu lucrând oricum de acasă, iar ca să nu îmi pierd antrenamentul și pentru că stau într-un bloc cu zece etaje, mă antrenam pe scări în timp ce ascultam audiobook-uri sau muzică”, a povestit Maria Dănilă pentru educatieprivata.ro.

Despre copiii care vor să urmeze calea muntelui, Maria spune că „în primul rând trebuie să fie părinții de acord, să îi susțină. La început nici părinții mei nu au fost foarte încântanți pentru că există niște riscuri pe care nu le poți evita, chiar și în cadru organizat. Să înceapă gradual, să nu se implice din prima în ceva dificil, să aibă pregătire fizică și echipament de siguranță”.

Despre performanța care a impresionat toată țara, Maria Dănilă spune că cel mai important lucru este că a ajuns acolo și speră că vor fi sponsori doritori să investească în următoarele ei expediții, pe care nu și le permite pentru că sunt costisitoare. Aproximativ 20.000 de dolari a costat numai expediția din Himalaya, pe care a reușit să o finanțeze singură.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.