fbpx

Lege adoptată. Hărțuitorii sexual pot fi denunțați anonim

foto: cdep.ro

Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede că hărțuitorii sexual pot fi denunțați anonim. S-au înregistrat 253 voturi ”pentru”, potrivit Agerpres.

Petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă acestea se referă la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală.

Proiectul de lege completează în acest sens articolul 7 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, care prevedea că petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează. Proiectul adoptat marți introduce o excepţie la această prevedere, precizând că petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă acestea se referă la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală.

Petiţiile privind aceste cazuri vor fi supuse analizei persoanei responsabile sau, după caz, Comisiei de primire şi soluţionare a cazurilor de hărţuire, în conformitate cu metodologia privind prevenţia şi combaterea hărţuirii pe criteriu de sex, precum şi a hărţuirii morale, aprobată prin hotărâre a Guvernului, prevede actul normativ.

Dacă în urma analizării petiţiilor în aceste cazuri rezultă că „ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni în condiţiile prevăzute de legea penală, de hărţuire sexuală, agresiune sexuală sau folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, persoana responsabilă sau, după caz, preşedintele Comisiei de primire şi soluţionare a cazurilor de hărţuire are obligaţia sesizării de îndată a organelor de urmărire penală, în condiţiile Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”, mai stipulează proiectul adoptat.

Încă o sesizare care îl vizează pe Pieleanu, trimisă la SNSPA (Euronews România)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.