fbpx

„La Ploiești, corect vorbești!”, proiect lansat de Primăria orașului și Școala de Gramatică

Primăria Municipiului Ploiești și Școala de Gramatică au lansat inițiativa „La Ploiești, corect vorbești!”, a anunțat instituția.

Comunicatul Primăriei, integral:

De multe ori, gramatica este explicată în termeni prea complicați sau într-o manieră destul de academică și de rigidă. Inițiativa „La Ploiești, corect vorbești” aduce, cu prietenie, regulile de exprimare corectă în mijlocul oamenilor.

Începând de pe 31 august 2021 – dată la care sărbătorim Ziua Limbii Române și până pe 5 octombrie, de Ziua Educației, în mijloacele de transport în comun și în principalele instituții ale municipiului, ploieștenii se vor putea bucura de o serie de reguli de exprimare corectă transpuse în glume și în versuri scrise de Corina Popa, doctor în lingvistică.

Ziua Limbii Române și inițiativa „La Ploiești, corect vorbești!” vor fi sărbătorite marți, 31 august 2021, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, începând cu ora 18:30. Invitații vor avea parte de o recepție străjuită de șevaletele care vor găzdui greșelile frecvente de exprimare în limba română corectate și explicate în texte scurte, cu rimă și cu umor.
Unic la nivel național, Proiectul „La Ploiești, corect vorbești!” reprezintă un demers educativ care își propune să promoveze exprimarea corectă și să aducă în atenția publicului larg beneficiile studierii noțiunilor de limba română.

Instituită prin Legea 53/2013, Ziua Limbii Române este sărbătorită, în fiecare an, la 31 august. Este una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, care a reușit să se impună în spațiul lingvistic european prin mesajele sale care au promovat arta, cultura, tradițiile și istoria României, devenind, astfel, mijloc de comunicare într-o lume a multiculturalităţii şi a plurilingvismului. Limba română este o limbă romanică alături de franceză, spaniolă, catalană, italiană, occitană, portugheză, retroromană și sardă și se studiază, ca limbă străină, în aproximativ 40 de țări din lume.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.