La evaluările naționale vor fi cerințe care pornesc din viața reală, spune adjunctul ISJ Iași

ID 94702849 | Child Writing © Prudencio Alvarez | Dreamstime.com

Sergiu Enea, inspector adjunct al ISJ Iași, a anunțat că la evaluările naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi incluse cerințe care se bazează pe situații din viața reală.

„Elevii vor întâlni cerințe care pornesc de la situații din viața reală și care verifică dacă pot aplica ceea ce au învățat, nu doar dacă pot reproduce mecanic o regulă. Testele nu devin mai dificile, ci devin mai relevante”, a explicat Sergiu Enea, în emisiunea Starea Educației, difuzată la Radio Iași.

”În urma analizei rezultatelor, cadrul didactic elaborează acest plan individualizat, care devine un instrument fundamental de remediere, dezvoltare și orientare”, a precizat oficialul.

Rezultatele evaluărilor vor fi analizate în termene clar stabilite prin noua metodologie. ”Avem termene fixe pentru fiecare etapă: șapte zile pentru evaluarea testelor, cinci zile pentru raportul școlii și alte șapte zile pentru raportul județean”, a mai declarat Sergiu Enea.

Calendarul evaluărilor naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a:

 Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a (EN II):

  • 12 mai — Limbă și comunicare – Scris – Limba română
  • 13 mai — Limbă și comunicare – Citit – Limba română
  • 14 mai — Matematică și Explorarea mediului
  • 15 mai — Limbă și comunicare – Scris/Citit – Limba română pentru minoritățile naționale

Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a (EN IV):

  • 19 mai — Limbă și comunicare – Limba română
  • 20 mai — Matematică și Științe ale naturii
  • 21 mai — Limbă și comunicare – Limba maternă

Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a (EN VI):

  • 26 mai — Limbă și comunicare – Limba română
  • 27 mai — Matematică și Științe ale naturii
  • 28 mai — Limbă și comunicare – Limba maternă

Foto: ID 94702849 | Child Writing © Prudencio Alvarez | Dreamstime.com

David: După Evaluările Naționale, planurile individuale de învățare sunt obligatorii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.