Jurnalul unei studente românce în Franța: Sunt în autobuz. Mă duc spre cămin și car în spate un sac cu alimente
17 Februarie 2021, 20:37
autobuz
Ruxandra Ionescu, studentă româncă în Franța, a povestit, pe pagina sa de Facebook, cum sunt sprijiniți cu pachete alimentare studenții de la Aix-Marseille Université, instituția de învățământ superior la care studiază. Pachetele reprezintă o modalitate de a ajuta tinerii să depășească dificultățile din această perioadă.
În plus, toți cei înscriși în universitățile franceze au posibilitatea de a accesa programul național care le oferă o masă la cantină la prețul de doar 1 euro.
Postarea Ruxandrei Ionescu, preluată cu acordul autoarei:
Jurnal de călătorie-Franța 2021:
Sunt în autobuz. Mă duc spre cămin și car în spate un sac foarte greu. E un sac cu alimente de bază primite gratuit de toți studenții care studiază în Franța: străini, bursieri sau restanțieri, nu contează. Mă doare umărul, dar știu că săptămâna asta nu mai trebuie să merg la cumpărături; am primit paste și sos pentru ele, conserve, orez, pâine, lapte, săpun, periuța și pastă de dinți pentru ea, chiar și dulciuri. Săptămâna viitoare voi merge iar, e un sistem creat pentru a ajuta studenții să traverseze această perioadă grea. Tot azi am fost la cantină, mi-am luat 2 porții de mâncare cu câte 1€ fiecare. Da, ați citit bine: 1€ pentru o porție de mâncare gătită, salată, desert și pâine. Așa a hotărât președintele Macron pentru studenți; tot așa, pentru a-i ajuta pe timp de pandemie.
Colegii mei din România au fost la protest vineri, la Gara de Nord. Le-a fost luată gratuitatea pe tren și încearcă să rezolve cumva. Îmi pare rău că nu am putut fi și eu alături de ei, dar deh..așa-i la noi, nu?
Care este originea celor două programe de susținere a studenților:
Programul prin care sunt oferite alimente pentru studenți este realizat în urma unui acord între Aix-Marseille Université, și o asociație din orașul Aix-en-Provence.
Programul prin care masa la cantină este oferită la prețul de 1 euro a fost decizia președintelui Emmanuel Macron și a fost implementat la nivel național.