fbpx

Ionuț Stroe (PNL) acuză o ”eroare materială” a MF: Salariile profesorilor cresc cu 13% din ianuarie

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a descris drept ”o eroare materială” faptul că în proiectul de ordonanță publicat de Ministerul Finanțelor apare o mărire doar cu 8% pentru salariile profesorilor, în loc de 13% cum se angajaseră public guvernanții.

”Majorarea salariilor profesorilor este un angajament care va fi onorat, etapizat. A fost o eroare materială în comunicatul Ministerului de Finanțe, care va fi îndreptată, apropo de cuantum, de procent”, a declarat Stroe, într-o conferință de presă.

Salariile profesorilor vor fi mărite cu 13% de la 1 ianuarie, urmând ca restul de 8% să fie din luna iunie a insistat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ministerul Finanțelor a publicat în dezbatere un proiect de ordonanță, care stabilește că profesorii vor primi o majorare salarială de numai 8% de la 1 ianuarie 2024, față de creșterea de 13% promisă.

Ce prevede proiectul de ordonanță:

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic din sistemul naţional de învăţământ se majorează în anul 2024 cu 20% în două tranșe, după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 se acordă o majorare cu un procent de 8% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 iunie 2024 se acordă diferența până la 20%.

Ce au declarat până acum reprezentanții Guvernului, referitor la creșterea salariilor din învățământ:

Ligia Deca, ministra Educației, 11 decembrie: „Cea mai mare creștere salarială în învățământ din ultimele decenii! În 2024, salariile profesorilor vor crește cu 20%, astfel: 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Se va ajunge, astfel, la o majorare de peste 50%, în medie, în timp record de 1 an!”

 

Premierul Marcel Ciolacu, 12 decembrie. Întrebat dacă salariile vor creşte cu 13% în ianuarie şi 7% la finalul lunii iulie, Ciolacu a precizat: „Urmează să închidem cu sindicatele. Am ajuns la o înţelegere. Este mai devreme ca să prindem concediile. Propunerea ar fi la începutul lunii iunie, ceea ce este foarte corect”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.