fbpx

Iohannis: Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată de ANAF am oarece întrebări în această speță, dar nu se pot accepta excepții

Președintele Klaus Iohannis a comentat, azi, anunțurile oficialilor ANAF în legătură cu verificarea profesorilor care realizează venituri din meditații.

”Eu cred că cine realizează un venit trebuie să plătească un impozit. Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță, dar nu se pot accepta excepții. Dacă ANAF va verifica zonele în care se realizează evaziune pe scară mai largă atunci colectarea va fi mai bună”, a spus Iohannis.

Lucian Heiuș, șeful ANAF, și-a exprimat, recent, dorința ca din 2023 Agenția să aibă un sistem performant prin care să trimită un SMS către profesorii care oferă meditații, dar care nu plătesc impozite.

„Vă dau un exemplu de reclamație: am dat milioane la profesor și copilul meu a picat bacul. Se supără părintele, sună la Telverde al ANAF și reclamă. Când ai primit o asemenea reclamație, ești obligat să te duci să verifici”, a spus președintele ANAF, la Euronews România, potrivit B1Tv.

Cadrele didactice care dau meditații contra cost sunt obligate să aibă și să utilizeze case de marcat, precizează ANAF, în ghidul destinat acestei categorii profesionale, publicat pe pagina sa de internet.

La capitolul referitor la obligația de a folosi case de marcat, ANAF precizează:

”În situația în care contribuabilul care obţine venituri din activități independente încasează
integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de
numerar, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie, acesta are
obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.”

Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) până la data de 25 mai, mai precizează ANAF, în ghidul citat,

1 comment

  1. Bucur spune:

    După ce i se vor lua la puricat veniturile cu care și-a achiziționat 7 case, din banii obținuți pe meditațiile pe care le-a dat, ATUNCI să aibă tupeul să-și îndrepte ” tunurile” ANAF către profesori!
    De maneliști,și alți ” guriști”, cocalari care au palate din bani nemunciți, nu se zice nimic!
    Un președinte ” alunecos”, parșiv despre care au început să scrie și ziarele din străinătate!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.