fbpx

Învățătoare amenințată cu moartea de tatăl unui elev. Bărbatul a fost condamnat la închisoare

Tatăl unui elev din Tulcea a fost condamnat la închisoare, după ce a amenințat-o cu moartea pe învățătoarea copilului, dar și pe soțul acesteia, care este polițist, potrivit Replica Online. Incidentul a avut loc pe 7 iulie 2023, din cauza unei note scăzute pentru purtare.

Cristinel L. a amenințat-o pe o învățătoarea de la Școala Gimnazială din localitatea Zebil, dar și pe soțul acesteia, prin  mesaje audio postate pe grupul de WhatsApp al clasei a IV-a. Bărbatul este tatăl unui minor, care în anul școlar 2021-2002, a fost elevul persoanei vătămate, învățătoare la clasa a IV-a, a Școlii Gimnaziale din Zebil. Victima avea un grup pe WhatsApp cu părinții elevilor, din care făcea parte și mama minorului, concubina inculpatului, la grupul respectiv având acces și acesta din urmă de pe telefonul concubinei sale.

Incidentul a avut loc pe 7 iulie 2023, după ce, la sfârșitul semestrului II, „victima a trimis o înștiințare părinților elevului minor că a îi v-a la scăderea notei la purtare a acestuia. Inculpatul s-a enervat foarte tare din acest motiv și la data de 07.06.2022, la ora 21:55, fiind în stare de ebrietate, în scop de răzbunare, a postat pe grupul de WhatsApp al clasei a IV – a 3 mesaje audio de amenințare la adresa persoanei vătămate și soțului acesteia prin care a afirmat: „las că te prind, te bat și pe tine și pe el, pe el oricum îl bat, oricum știi că pe el l-am mai fugărit cu toporul… ție îți tai gâtul… te omor”, precum și multe alte expresii jignitoare și vulgare. În seara zilei respective, inculpatul l-a sunat pe telefonul personal pe soțul învățătoarei, care este polițist, adresându-i acestuia injurii și amenințări spunându-i că unde îl va prinde pe stradă îl va bate și totodată i-a trimis două mesaje la ora 19:52 prin care îl amenința cu acte de violență”, potrivit rechizitoriului consultat de jurnaliștii de la Replica Online.

Instanța a decis condamnarea lui Cristinel L. la 7 luni de închisoare, cu suspendare. Sentința, dată pe 30 august, nu este definitivă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.