
Aproape 10.000 de acte de violenţă s-au înregistrat în unităţile de învăţământ din România în anul şcolar 2021 – 2022, potrivit unui raport al Ministerului Educaţiei, citat de Agerpres.
Raportul privind fenomenul violenţei în mediul şcolar în anul şcolar 2021 – 2022 arată că, la nivel naţional, s-au înregistrat în această perioadă 9.741 de acte de violenţă.
Este vorba despre atacuri la persoană, atentate la securitatea unităţii şcolare, la bunuri, dar şi alte fapte de violenţă sau atentate la securitatea în spaţiul şcolar.
Pe de altă parte, Poliţia Română a prezentat, sâmbătă, un bilant conform căruia în luna septembrie au fost sesizate 340 de infracțiuni în incinta școlilor şi 33 comise în apropierea acestora, relatează News.ro. În majoritatea cazurilor a fost despre lovire, însă au existat şi 20 de cazuri de port sau folosire de obiecte periculoase în şcoli.
În urma acţiunilor poliţiştilor, au fost găsiţi peste o mie de elevi în situaţii de risc şi s-a intervenit la peste 300 de evenimente, fiind sesizate 25 de situaţii de bullying.