ÎCCJ a repus în funcție un rector pe care l-a declarat plagiator

Facebook/Ramona Lile

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis repunerea în funcție a Ramonei Lile la conducerea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, deși aceeași instanță a pronunțat anterior verdictul definitiv de plagiat în cazul acesteia. Hotărârea este definitivă. Între cele două decizii, Lile a devenit șefa PUSL Arad.

Prin decizia din 9 februarie 2026, instanța supremă a admis recursul formulat de Ramona Lile împotriva sentinței Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, a casat hotărârea atacată și a soluționat cauza pe fond.

Magistrații au anulat Ordinul nr. 6907 din 29 decembrie 2023, emis de Ministerul Educației, prin care nu era confirmată în funcția de rector, și au obligat instituția să emită un nou ordin de confirmare a desemnării sale. Totodată, Ministerul Educației a fost obligat la plata sumei de 10.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit Special Arad.

Ordinul anulat fusese semnat în decembrie 2024 de ministrul Educației de la acea dată, Ligia Deca, și conținea un singur articol: „Nu se confirmă în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad doamna dr. Ramona Lile”. Actul administrativ a venit după organizarea, la 11 decembrie 2024, a alegerilor pentru funcția de rector la universitatea arădeană, scrutin contestat inclusiv din interiorul instituției. Neconfirmarea era așteptată în mediul universitar în contextul deciziei definitive de plagiat.

Verdict definitiv de plagiat, tot la ÎCCJ

Tot Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă în dosarul privind plagiatul Ramonei Lile, pe 5 aprilie 2024, după trei ani de judecată. Instanța a confirmat astfel hotărârea Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), structură din cadrul Ministerului Educației, care constatase existența plagiatului. În consecință, aceeași instanță supremă care a stabilit definitiv existența plagiatului a anulat ulterior ordinul ministerial prin care rectorul nu fusese confirmat în funcție.

În urmă cu cinci luni, între cele două decizii ale ÎCCJ, Ramona Lile a fost numită președinta filialei Arad a Partidul Umanist Social Liberal (PUSL). În anunțul public, partidul o prezenta drept „una dintre cele mai respectate personalități academice din vestul țării” și sublinia experiența sa în management educațional și în cercetare.

Reacția Ramonei Lile

Imediat după decizia ÎCCJ, Ramona Lile a reacționat pe pagina sa de Facebook: „S-a făcut dreptate! Justiția a restabilit adevărul! Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ordinul ministrului de «neconfirmare» a mea în funcția de Rector al Universității «Aurel Vlaicu» (UAV)! Această anulare confirmă obiectiv că motivele care au stat la baza neconfirmării mele de către Ligia Deca, Ministrul Educației din acea perioadă, au fost neîntemeiate. Concret, mi s-a încălcat abuziv dreptul legal, câștigat cu aproximativ 90% din voturile comunității academice și de cercetare din cadrul UAV!”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.