fbpx

HotNews: Autobuz școlar, vechi de 30 de ani, închiriat cu 100.000 de euro de o primărie din Timiș

foto: hotnews.ro.

Un autobuz școlar, vechi de 30 de ani, a fost închiriat cu 100.000 de euro de o primărie din Timiș, timp de patru ani, suma fiind de 17 ori mai mare decât prețul de vânzare.

Autoritățile locale din comuna Variaș ar fi putut să-l cumpere cu aproximativ 6.000 de euro, însă a plătit 100.857 de euro pentru închiriere. Contractele au fost alocate unei firme administrată de fiul în vârstă de 24 de ani a primarului PSD din comuna timişană Birda și sunt singurele contractate înregistrate în SEAP ale acesteia, arată o investigație HotNews.

Nicolae Birău, primarul din Variaș, ales pe listele PRO România, a anunțat la finalul lunii februarie că va candida din nou din partea PSD. El spune că închirierea autocarului n-are nicio legătură cu fiul primarului din comuna Birda.

„Sigur că îl cunosc. Dar ne cunoaștem toți cu toți aici, vă dați seama, e prea micuț un județ”, a explicat primarul din Variaș, pentru HotNews, dar susține că nu avea cum să-l favorizeze pe câștigător.

„A fost un anunț public, putea să vină oricine cu o ofertă, dar n-a venit. Ce să fac? Asta a fost oferta”, mai spune edilul.

În decembrie 2022, primarul Nicolae Birău a cheltuit 60.000 de lei (12.000 de euro) pentru a amenaja, în fața primăriei, câteva statuete de Crăciun și o iesle din lemn .

Autobuzul școlar cu care elevii sunt transportați zilnic la școală, la liceul din comuna Periam, aflat la 15 kilometri distanță, are schimbătorul de viteze lipit cu bandă adezivă. În zonele în care nu se vede rugină, vopseaua sărită îi dezvăluie vârsta reală. Modelul Renault FR1 a fost fabricat în perioada 1987-1997, are 56 de locuri și corespund normelor de poluare Euro 1. Citește articolul integral pe HotNews.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.