fbpx

Guvernul vrea să suplimenteze cu 750 numărul de posturi din învățământ

În anul școlar 2020-2021, se suplimentează cu 750 numărul de posturi din învățământ, pentru pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Acest lucru este prevăzut într-un proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe pagina de internet a Ministerului Educației, în consultare publică.

Proiectul prevede că numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv învăţământul special, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională este de 286.710 posturi.

Argumentele aduse de Guvern în nota de fundamentare:

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55 / 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 pe perioada stării de alertă, a fost restrâns dreptul preșcolarilor, elevilor și studenților, de a desfășura activități didactice prin interacțiune ,,față în față” în unitățile și instituțiile de învățământ.
În acest sens a fost emisă OUG nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 și Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prin care au fost instituite măsuri specifice de protecție a elevilor și personalului din învățământ pentru ca activitatea didactică să se poată desfășura în condiții de siguranță sanitară.
Cursurile școlare au început în condițiile instituirii stării de alertă, organizarea activităților didactice făcându-se în mod diferențiat, prin respectarea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care atrage micșorarea numărului de elevi într-o clasă, cu creșterea a numărului de clase și implicit de posturi.
În acest context, pentru a se putea asigura un act educațional de calitate, precum și respectarea măsurilor de igienă în învățământul preuniversitar, este necesară suplimentarea numărului de posturi pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat în anul școlar 2020-2021.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.