fbpx

Franța a ales: intră în carantină națională, dar școlile, creșele și grădinițele rămân deschise

Franța va intra într-o carantină națională asemănătoare cu cea din primăvară, dar școlile, creșele și grădinițele vor rămâne deschise, a anunțat, în seara aceasta, președintele Emmanuel Macron, într-un discurs televizat.

”Copiii noștri nu vor fi privați de contactul cu sistemul școlar”, a spus Macron.

El a precizat că toate activitățile non-esențiale vor fi închise.

Măsurile fuseseră anticipate, cu o zi înainte de presa franceză, inclusiv de cotidianul Le Monde.

Potrivit sursei citate, președintele Emmanuel Macron a convocat un consiliu al apărării marți dimineața, în prezența premierului Jean Castex și a unor miniștri.
Scenariile evocate variază de la o întărire a carantinei de noapte – care ar putea, de exemplu, să înceapă la ora 19:00 sau să fie extinsă pe întreg teritoriul țării- la o nouă carantină totală, care ar fi mai puțin strictă decât în martie.

Între timp, Conferința Președinților de Universități din Franța (CPU) a propus suspendarea orelor de curs desfășurate în amfiteatre și consolidarea învățământului la distanță, dar a decis că închiderea instituțiilor ar reprezenta un risc de „abandonare” masivă.

Pentru a încetini răspândirea, CPU propune suspendarea prelegerilor în amfiteatru și „trecerea masivă la învățarea la distanță”.

„Trebuie să ne așteptăm la decizii dificile”, a avertizat, de asemenea, marți, ministrul de interne, Gerald Darmanin.
„La un moment dat, trebuie să luăm decizii dure, (…) ca toți vecinii noștri europeni”, a adăugat el, referindu-se la noile restricții planificate în Italia, Spania sau Republica Cehă.

Președintele consiliului științific, Jean-François Delfraissy, calificase luni situația din Franța drept „critică”, spunând că se teme că al doilea val este „mai puternic decât primul”.
Tabu în urmă cu câteva săptămâni, ipoteza carantinei totale este considerată acum o necesitate de un număr tot mai mare de oameni de știință, precum specialistul în boli infecțioase Gilles Pialoux, care a vorbit în favoarea adoptării acestei „măsuri drastice”. Pentru el, dificultatea actuală constă în dimensiunea acum „națională” a epidemiei, spre deosebire de primul val din primăvară.

carantină națională

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.