fbpx

Fostul designer vestimentar al Vioricăi Dăncilă a devenit noul director al Centrului Cultural Vrancea

Sursă foto: Facebook/Nausica Mircea

Nausica Mircea, fost designer vestimentar al Vioricăi Dăncilă în perioada în care aceasta era premier, va fi de la 1 iunie noul director al Centrului Cultural Vrancea, anunță Adevărul.

În prezent, Nausica Mircea este și coordonatorul local al Pro România, partid condus de Victor Ponta.

Potrivit sursei citate, Nausica Mircea va prelua funcția respectivă în urma câştigării concursului pentru acest post organizat de Consiliul Judeţean Vrancea. A fost nevoie de trei încercări pentru ca funcţia să fie ocupată în cele din urmă de Nausica Mircea. Mai întâi, la primul examen nu s-a înscris nimeni, iar la cel de-al doilea concurs, ambii candidaţi, Liviu Nedelcu, fostul director al Centrului Cultural şi Valentin Gheorghiţă, fostul director al Ateneului Popular, au fost respinşi.

Nausica Mircea a obţinut nota 9,54 la proiectul de management şi 9,38 la interviu, promovând examenul cu o medie generală de 9,46. Contracandidatul ei a avut 7,68 la proiectul de management şi 7,48 la interviu.

Nausica Mircea a povestit pe cristoiublog.ro că a cunoscut-o pe Viorica Dăncilă în toamna anului 2017, cu puţin timp înainte ca aceasta să ajungă prim-ministru.  Ea a relatat că la un eveniment a fost aşezată la masă cu europarlamentarul pe atunci Viorica Dăncilă şi cu o colegă de a acesteia deputat, pe care nu le cunoştea.

„Am îndrăznit să propun uneia dintre doamne, care se vedea că este aplecată spre frumos şi eleganţă, să îmi treacă pragul atelierului şi să mă lase să îi propun ţinute pentru mediul în care lucrează. Această doamnă avea să devină, la doar trei luni de la acel eveniment, prim ministru al ţării, iar eu, se pare că nu am dat greş prin ceea ce am creionat şi pus în practică. Majoritatea criticilor de modă au apreciat ţinutele şi stilul doamnei premier. M-a creditat, iar eu am reuşit să dau frâu liber creativităţii şi am conturat ţinute clasice, discrete, decente şi elegante, am îndrăznit culori tari şi linii simple cu un dram de chic sau de ceva din personalitatea doamnei în fiecare ţinută”, a declarat Nausica Mircea pe cristoiublog.ro.
designer vestimentar

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.