Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani de inchisoare cu suspendare și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul șantajării jurnalistei Emilia Sercan, potrivit minutei de ședință. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu apel, precizează G4Media.
Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA sub acuzația de instigare la șantaj, fiind acuzați că l-au încurajat pe un coleg să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan, pentru a o determina să oprească investigaţiile referitoare la plagiatele din cadrul Academiei.
Emilia Șercan a anunțat, la rândul său, decizia de astăzi, pe Facebook:
„Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire.
Am încercat să îmi explic de de am primit aceste ameninţări: dezvăluirile legate despre Academia de Poliţie, aşa cum am scris în penultima mea anchetă publicată pe PressOne, riscă să lase instituţia fără o bună parte dintre profesorii care au doctoratele susţinute acolo şi care, cel mai probabil, sunt şi ele plagiate. Pentru un profesor, o teză de doctorat plagiată înseamnă încheierea carierei academice.”, a fost textul publicat de jurnalistă pe Facebook, alături de fotografia cu mesajul de ameninţare.